dimanche

Deva în anul 2050!

   Pe vremea lui Ceaușescu era un laitmotiv al compunerilor, picturilor, cântecelor și povestirilor, toate pe o tema  dată, dragă conducătorului iubit, ” Noi în anul 2000”. Anul 2000 a trecut, Ceaușescu nu l-a mai prins, dar tot substratul avea de a face cu modernizarea, tehnologizarea, ridicarea pe culmi de aur a societății românești.
  Când privim acum la investițiile care se vor a se face în Deva, din bani europeni, ne dăm seama că am putea să scriem sau să desenăm la fel de mult, ca atunci, pe tema  proiectelor mărețe propuse. A fost întâi un pasaj subteran în zona Operei, care din cauza riscurilor prea mari de nerealizare s-a transformat în șase proiecte mai mici. Dincolo de utilitatea pistei de biciclete de pe calea Zarandului (care nu prea leagă străzile din centru cu zona respectivă), sau a parcărilor din zona Ardealul, necesare pentru acel perimetru, parcă totuși ”Deva în anul 2014”, ne-am închipui-o altfel, cu investiții, în majoritate, utile cetățenilor, și nu benefice firmelor care le realizează: Știm, sunt bani europeni, se dă de lucru oamenilor prin proiectele respective, se modernizează orașul - așa că ce nu e bine? Banii europeni se pot acorda și pe proiecte de interes larg comunitar, firmele pot avea de lucru și la astfel de proiecte, iar orașul se poate face mai frumos și viața din el să devină mai confortabilă, și prin altfel de proiecte. Prezentăm doar câteva idei, lista fiind deschisă:
 - în blocajul legislativ, nimeni nu ne va scăpa de câini, și deși problema e ”pasată” la Consiliul Județean Hunedoara, câinii sunt ai Devei, din nou pe străzi, din nou mai mulți. Oare un proiect cu fonduri europene, pentru o Deva fără câini, ar fi util?
 - trotuarele lipsă de pe marginea carosabilului, din zona Zăvoi ori prelungirea Vulcan, adică tocmai acele zone care sunt supuse dezvoltării imobiliare actuale, oare nu ar putea fi realizate din fonduri europene?
 - autogara orașului este una .. privată de fapt, iar imaginea din zona gării. în ceea ce privește traficul mijloacelor de transport în comun, corelată cu imaginea în sine a clădirii gării, ne dă o imagine sumbră pentru un punct de intrare principal în Deva. Nu se acordă fonduri pentru așa ceva?
 - locurile de joacă pentru copii sunt numeroase, dar unde sunt parcurile special amenajate pentru adolescenți și tineri, pentru amatorii de sporturi  pe două roți sau skateboard?
 - gestionarea prin colectare și distrugere, a deșeurilor menajere , prin realizarea unui proiect care să schimbe aspectul, destul de deplorabil al containerelor și pubelelor, răspândite prin tot orașul, la vedere.
 - ”împânzirea” orașului cu piste de biciclete și locuri special amenajate pentru parcarea lor, piste care să facă legătura între diferitele zone ale orașului, în baza unui proiect care să țină cont de specificul urbe, împreună cu realizarea unor zone libere de mașini, frumos amenajate pentru pietoni, sigur ar atrage fonduri europene, fiind în trendul  alternativelor ecologice de deplasare.
 - malurile Mureșului pot constitui locuri de petrecere a timpului liber și de recreere, de atragere a vizitatorilor dornici de sporturi nautice sau distracție la malul apei. Un astfel de proiect, pe când oare?
  - pădurea Bejan, o avem, e recunoscută ca rezervație, e apreciată de alții, dar nu putem (sau nu știm) să o punem  în valoare printr-un proiect care să atragă turiști și vizitatori.
  Ce să mai zicem de parcări subterane sau supraterane, de ”înverzirea” orașului prin diferite proiecte, de transport public local, de câte și mai câte?
  Și mai știm că toate astea, chiar dacă s-ar face, ar trebui însoțite de atragerea unor investitori care să creeze locuri de muncă, să asigure o economie locală  și un viitor pentru cetățenii Devei, pentru tinerii care termină studiile și vor să muncească.
  Cu siguranță propuneri pertinente mai aveți fiecare dintre voi, dar mi-e teamă că ne va prinde anul 2050 și nu le vom putea realiza. Pentru că în toate acestea e o problemă de priorități, din păcate nu a comunității locale, ci a celor care sunt în fruntea comunității locale și a partidelor care au promovat acele persoane. Iar această metodă de alegere a priorităților, mi-e teamă că nici anul 2050 nu o va alunga din România. Doar dacă noi, cei care formăm comunitatea locală, vom avea un cuvânt de spus, vom trimite propuneri și ne vom uni în susținerea lor. Pentru că Deva ar trebui să fie a noastră, a tuturor....
Deva în anul 2050!


*

Asociatia "Civitas" Deva http://startdivercity.ro/?p=597


1 commentaire:

  1. https://plus.google.com/113381514666087235867/posts

    RépondreSupprimer

Deva - statuete bust gimnaste

Deva - statuete bust gimnaste
sursa foto: globul Asociatiilor

Deva - Aqualand

Deva - Aqualand
sursa foto: globul Asociatiilor

Deva - cetatea orasului

Deva - cetatea orasului
sursa foto: globul Asociatiilor

Deva - august 2010

Deva - august 2010
sursa foto: globul Asociatiilor

Deva - Carte de vizita

Deva - Carte de vizita
sursa foto: blogul Asociatiilor

Deva - muzeul Magna Curia

Deva - muzeul Magna Curia
sursa foto: Wikipedia

scrierea numelui orasului Deva in diferite limbi

thai เทวัญ

sarba
Дева

franceza Deva

bielorusa Дзева

chineza 德瓦


coreeana 데바

urdu
دیوا

hindi
देवा

japoneza デバ

macedoneana Девица

rusa Дева

poloneza Deva

swahili Ukuta

ucraineana Діва

idis דעוואַ

araba
ديفا

ebraica
דאוה

vietnameza
دیوا

........................................................

Memorator – numere de telefon utile in Deva

.
Urgente 112 Ambulanta SMURD / Pompieri / Politie

Serviciul de urgenta 112 este numarul unic de anuntare a urgentelor. Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 asigura receptionarea apelurilor de urgenta si in limbile minoritatilor nationale din unitatile administrativ-teritoriale sau in una dintre limbile de circulatie internationala, dupa caz. Pentru a fi informati, va facilitam accesul catre serviciul de urgenta 112 prin accesarea link-ului www.112.ro

Tarif Apel/Minut = 0 RON = 0 euro.

.
Apa calda 0254212225
.
SC APA PROD SA DEVA Calea Zarandului, nr 43, cod 330092
http://www.apaprod.ro/
Telefon
: 0254222 345 Fax: 0254206 007
Email: clienti@apaprod.ro
Dispecerat Apa rece Deva: 0254 227 087
Opriri apa http://www.apaprod.ro/presa/opriri.pdf
.
SC ENEL DEVA Str. George Enescu
http://www.enel.ro/
Deranjamente electrice 9 2 9
http://www.enel.ro/distributie/contact/distributie_contact.htm
Intreruperi planificate http://www.enel.ro/distributie/lucrari/banat.htm
Cont client MyEnel Online https://www.enel.ro/crosweb/auth/doli?from=%2Fcrosweb%2Fmyenel%2Fservicii_online
.
Deranjamente gaz Tel.0254232810 Fax.0254227091
.
E.On Gaz http://www.eon-gaz-romania.ro/
Calea Zarandului nr. 61 Cod Poştal – 330182
Tel 0354 40 33 69 - Fax 0354 40 33 57
Coordonator: Bota Emilia Gabriela
Program: Luni-Vineri 8.30-17.30

Numere de urgenţă EOnGaz

0265 20 09 28 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului pentru celelalte reţele de telefonie)

0800 80 09 28 (număr gratuit din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

Cont client E.On Myline https://myline-eon.ro/OS/index.php
.
Ascensoare 0254235090
.
Cablu televiziune 0254214453
.
Informaţii CFR Deva L-D: 06:00-22:00 0254212725
http://www.cfrcalatori.ro/
.
Furnizor DIGI Internet/TV/Telefonie http://www.rcs-rds.ro/
Lista Centre DIGI RDS-RCS http://www.rcs-rds.ro/asistenta/puncte-de-prezenta?judet=Hunedoara
Cont client DIGI rds-rcs https://digicare.rcs-rds.ro/login.php
Cartea albastra http://www.cartealbastra.ro/index.php
Informatii
Telefon
Informatii comerciale clienti noi
031.400.4600
Informatii comerciale clienti existenti
0354.400.414
Informatii comerciale Digi Mobil Spania
031.400.64.22
Asistenta tehnica Internet, Digi Tel, Digi TV Cablu
0354.400.401
Asistenta tehnica Digi TV Satelit
031.400.4000
Asistenta tehnica Digi Mobil
*777 (de pe mobil)
031.400.7777
(din orice retea)

  • Deva - Centrul DIGI rds-rcs Eminescu
    Incasari
    Vanzari
    Informatii

    Str.Mihai Eminescu Bl.B parter
    Orar: incasari: L-V 09:00-18:00 S 09:00-14:00

  • Deva - Centrul DIGI rds-rcs Iuliu Maniu
    Incasari
    Vanzari
    Service

    Bd. Iuliu Maniu, Bl. L1 parter (Langa Casa Cartii)
    Orar: Incasari: L-V- 09:00-18:00, S- 09:00-14:00 Vanzari: L-V- 09:00-18:00, S- 09:00-14:00 Service: L-V 09:00-17:00

.
Furnizor ROMTELECOM http://www.romtelecom.ro/
Retea http://www.romtelecom.ro/personal/magazine/
Luni - Vineri 9-18 / Sambata 9-13 / Tel.0254 204 594
Con client MyAccount https://myaccount.romtelecom.ro/info/
.
Furnizor UPC Internet/TV/Telefonie http://www.upc.ro/
Lista Centre UPC http://www.upc.ro/relatii-clienti/centre-upc/
Contact UPC http://www.upc.ro/relatii-clienti/contact/
Tel. 031 1000 UPC (031 1000 872)*

Din reteaua UPC se poate apela si numarul scurt 872*.
Acest numar poate fi apelat zilnic, de luni pana duminica, in intervalul orar 07:00-23:00. *Numar apelabil gratuit in reteaua UPC.

.

Servicii PayPoint www.paypoint.com/romania

Pay Point Deva http://ro-ro.paypoint.com/map.aspx
.